” Teleorman Pop Fest ” şi-a desemnat câştigătorii! Trofeul mult râvnit a fost câştigat de Elena Cristina Petcu, o tânără de 19 ani din București. Pe scena festivalului de muzică uşoară românească au urcat 16 concurenţi din întreaga ţară care au făcut tot posibilul să impresioneze juriul de specialitate şi publicul numeros. Dintre aceştia, unul singur a fost din judeţul Teleorman.
Voci bune, muzică live la Teleorman Pop Fest
S-a tras cortina peste a 48-a ediţie a unuia dintre cele mai longevive festivaluri de muzică uşoară. Deşi în acest an, concurenţii nu au fost printre cei mai buni din ultimii ani, organizatorii au arătat că au învăţat din greşelile trecutului şi au pus la totul la punct, până în cele mai mici detalii.
Muzică live, show de excepţie, organizare senzaţională şi voci bunicele. Aşa a arătat una din cele mai bune ediţii ale Festivalului naţional de muzică uşoară ”Teleorman Pop Fest”, fostul Ghiocel de aur.
Concurentul telormănean a fost ”popular”
Nici de această dată, trofeul festivalului n-a rămas în judeţ. Juriul festivalului a fost compus şi în acest an din specialişti: compozitorul Viorel Gavrilă, realizatorul media Titus Andrei, Dan Dimitriu, compozitor și membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România; Luminita Anghel, interpret de muzică uşoară și Mihai Pocorschi, compozitor. După o atentă analiză, aceştia au decis ca mare premiu să-i fie acordat Elenei Cristina Petcu, studentă în București.
Primul I a revenit tot unui student. Este vorba despre Sebastian Tudor în vârstă de 21 de ani din Roman. Premiul al II-lea a fost revendicat de Gabriel Ionuț Cîndea în vârstă de 24 de ani din Hunedoara, iar premiul al III-lea, Ioanei Teodora Savu din București.
Premiul de popularitate a revenit alexăndreanului Cezar Guna. -20 ani, student,Alexandria.
Spectacole de excepție susținute de artiști renumiți
Şi în acest an organizatorii au pregătit iubitorilor de muzică recitaluri în afara concursului, susţinute de solişti şi trupe cu renume pe scena românească precum Smiley, Luminița Anghel și formația Alb și Negru.
În cei 48 de ani de la înfiinţare, pe scena festivalului de la Alexandria au urcat zeci de tineri care şi-au deschis astfel drumul unei cariere în muzică. Printre aceştia, Mihai Trăistariu şi Narcisa Suciu.
Mai multe știri
Ansamblul Cununița Băbăița – ambasadorii Teleormanului la Festivalul „Coborâtul Oilor de la Munte”
Târgul din Smârdioasa – viața care începe odată cu zorii
Polițiștii le-au vorbit elevilor din Drăcșenei despre bullying, siguranță și respect