Tragedie pe șoselele din Teleorman. O întreagă familie și-a pierdut viața. Este vorba despre 3 minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, dar și părinții acestora. Cu toții erau din orașul Zimnicea.
Accident înfiorător în Teleorman. Drumul morții, așa cum mai este cunoscut E70, a mai luat 5 vieți. Doi adulţi şi trei copii au murit între Văceni şi Vităneşti, după ce mașina în care se aflau a intrat frontal într-un TIR.
Potrivit comisarului-șef de poliție Iulian Orbeșteanu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Zimnicea, care circula dinspre București către Alexandria, s-a ciocnit frontal cu un autotren care circula din sens opus.
”Pe DN 6 între localitățile Văceni și Vitănești a avut loc un accident rutier grav.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri care au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Zimnicea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 din direcția de deplasare municipiul București către Alexandria, ar fi întrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa din sens opus .
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto , și a pasagerilor din autoturism,respectiv o femeie de 38 de ani și 3 copii minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, toți din orașul Zimnicea”, a declarat comisarului-șef de poliție, Iulian Orbeșteanu.
A fost întocmit dosar penal penru omor din culpă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Mai multe știri
Alexandria express – o călătorie plină de provocări și enigme
Adrenalină și pasiune la PARADA MOTO din Alexandria
Copiii lui Adrian Păunescu, prezenți la Zilele Municipiului Alexandria