Este sezonul mustului. Teleormănenii care vor să cumpere struguri pentru a-și face vin o pot face din zona târgului săptămânal (OBOR) din Alexandria.

Pe întreg cuprinsul Teleormanului, decenii de-a rândul, în pragul toamnei, vreo două mii de hectare cultivate cu viţă de vie aduceau locuitorilor acestor străvechi meleaguri româneşti bucuria muncii împlinite, materializată în zeci şi chiar sute de tone de struguri de cea mai bună calitate.

Nu era familie care să locuiască la sate, şi chiar de la oraş, care să nu lucreze cel puţin câţiva ari de viţă de vie. Şi nici nu era bucurie mai mare pentru ţărani şi orăşeni, deopotrivă, decât cea prilejuită de culesul viilor. Zile de-a rândul, familiile sătenilor şi rudele lor de la oraş participau la culesul viilor şi la punerea mustului în poloboace, iar din podgorii sute de mii de hectolitri de elixir, “aurul toamnei”, venit din seva pământului luau calea centrelor de vinificaţie.

Din păcate, tradiţia cultivării viţei de vie pe aceste străvechi şi neasemuit de frumoase plaiuri româneşti este pe cale de dispariţie, iar odată cu renunţarea la o astfel de ocupaţie a teleormănenilor şi cu desfiinţarea podgoriilor fostelor unităţi agricole de stat şi cooperatiste a dispărut şi preocuparea unităţilor de alimentaţie publică de a aduce în rândul populaţiei din mediul urban atmosfera binecunoscutelor mustării de altădată.

Deşi majoritatea copiilor de la oraş n-au gustat nici măcar o singură dată din aroma cu totul specială a mustului pritocit în jgheabul de lemn, iar generaţiile mai vechi de teleormăneni duc în suflet nostalgia mustăriilor de odinioară, comercianţii sunt greu de urnit atunci când e vorba de o astfel de afacere. O afacere care le-ar putea aduce câştiguri frumoase, mai ales într-o perioadă când prin cârciumile lor bate vântul sărăciei.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58