16 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Șofer fără permis, băut la volan, reținut de polițiști

Inconștiență maximă. Un bărbat de 35 de ani din comuna Traian este cercetat după ce a condus un autoturism pe drumurile publice deși avea suspendat acest drept. Mai mult decât atât, acesta se afla și sub influența alcoolului. 

Polițiștii, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit un autoturism pentru control pe raza comunei Traian. La volan se afla bărbatul, despre care, în urma verificărilor în baza de date, s-a constatat că avea permisul de conducere anulat.

Situația s-a agravat în momentul în care șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare șocantă de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În conformitate cu legea, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei exacte în sânge.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului, care a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Giurgiu. Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58