Pentru a putea privi spre viitor nu trebuie să ne uităm niciodată trecutul. Păcatele trecutului trebuie să ne deschidă calea către toleranță și să ne facă să înțelegem că identitatea națională stă la baza interculturalității. Pentru a marca ziua de 27 ianuarie, și anume sfârșitul Holocaustului, senatorul PNL, Eugen Pîrvulescu a transmis un mesaj de sensibilizare.
”Ziua de 27 ianuarie marchează sfârşitul Holocaustului, în care 6 milioane de evrei au fost ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
27 ianuarie este acea zi a anului în care omenirea plânge. Îi plânge pe cei care au fost exterminați și torturați în lagărele naziste.
După asemenea tragedii umane vine un timp al reflecției, când suntem chemați să asumăm cu luciditate trecutul. Nimeni nu poate nega efectele devastatoare ale urii rasiale, ale discriminării și violenței.
Amintirea crimelor și a mediului care le-a facut posibile poate să formeze o mentalitate a deschiderii autentice către celălalt, în care cunoașterea și toleranța să fie privilegiate și cultivate.
Statul român este hotărât să prevină şi să combată antisemitismul în toate manifestările sale.
Combatem intoleranţa şi discriminarea, România trebuie să fie un loc al toleranţei şi al păcii.
Este obligaţia noastră să cinstim memoria victimelor Holocaustului, este datoria noastră să învăţăm şi generaţiile viitoare importanţa mesajului rugăciunii evreieşti «Să ne amintim!»”, spune senatorul PNL de Teleorman, Eugen Pîrvulescu.
