28 noiembrie 2022

TR News

Stiri din Teleorman

Senatorul PNL, Eugen Pîrvulescu: Bani pentru elevii din Teleorman

Peste 7000 de elevi din județul Teleorman vor primi câte 500 de lei anual pentru cumpăra caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentație. Acest anunț a fost făcut de președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu. Potrivit acestuia, de această facilitate vor beneficia copiii cu posibilități materiale reduse.

”Pentru că educația este componenta de bază a unei societăți sănătoase, noi, cei aleși de cetățeni să îi reprezinte, trebuie să căutăm permanent soluții care să ofere șanse reale tuturor elevilor din România.

Avem copii buni, care își doresc să meargă la școală, să învețe, să devină oameni de bază ai societății. Din păcate, nu toți părinții au posibilități materiale pentru a susține cheltuielile necesare educației copiilor, fapt care duce, de multe ori, la abandon școlar.

Pentru a diminua numărul elevilor care sunt obligați să renunțe la școală, din cauza lipsei banilor, statul român acordă susținere financiară prin proiectul ”Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”.

Copiii cu posibilități materiale reduse vor primi câte 500 de lei pe an pentru a cumpăra caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentație.

În Teleorman există 7066 de elevi care vor beneficia de sprijin educațional, în valoare de 500 lei, bani care vor fi virați în luna aprilie pe cardurile sociale special destinate acestor plăți. Titularul tichetului social va fi reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului”, spune senatorul liberal.