2 iunie 2023

TR News

Stiri din Teleorman

Senator PSD, Dănuț Cristescu: Facturile uriașe la energie, un jaf național generalizat!

Creșterea prețului la energie a atras atenția senatorului PSD, Dănuț Cristescu. În opinia acestuia, premierul României, Florin Cîțu ”îi sfidează pe români și refuză cu premeditare oprirea jafului național generalizat prin scumpirile uriașe ale energiei, deși sunt prevederi legale clare, pe care le-ar putea aplica”.

Scandalul facturilor umflate la energia electrică îl lasă rece pe premierul României, Florin Cîțu. Acesta a mărturisit că ”nu vom plafona prețurile la energie”. Cei care au de suferit sunt românii.
Opoziția, prin vocea liderilor PSD, au luat poziție, dar din păcate aceștia nu întrunesc numărul necesar de voturi pentru a da jos Guvernul Cîțu. Senatorul Dănuț Cristescu vine chiar și cu soluții și măsuri de protecția consumatorilor.
”Degeaba recunoaște ministrul Energiei neghiobia liberalizării sălbatice, făcută de guvernele PNL, și trimite controale la furnizorii care au scumpit facturile la electricitate și gaz. Controalele nu micșorează facturile, sunt doar propagandă de ochii lumii. Soluția este cea susținută de PSD! Aplicarea urgentă a prevederilor din legea concurenței care dau statului dreptul să intervină pentru a pune sub control dezmățul scumpirilor nestăvilite precum și măsuri de protecție a celor mai vulnerabili consumatori. În plus PSD va acționa pentru înființarea unei comisii parlamentare de control care să identifice precis cauzele și responsabilitățile abuzului monopolist care a crescut exponențial profiturile corporațiilor din energie, pe seama populației și a restului firmelor din România.
Românii sunt puși în genunchi! Cu salarii, pensii, alocații înghețate dar cu un înfricoșător carusel al scumpirilor care le spulberă puterea de cumpărare”, spune senatorul PSD, Dănuț Cristescu.