Cod galben de ninsori Revin ninsorile și viscolul în Teleorman

Revin ninsorile și viscolul în Teleorman. Meteorologii anunță că vremea rea se întoarce în sudul țării. De mâine va fi, din nou, ger, va bate vântul și va ninge.

Conform meteorologilor, mâine va fi o vreme rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă noaptea şi dimineaţa în sudul ţării, fiind posibil să se producă ceaţă în unele zone.

În Teleorman, vremea se strică de mâine noapte

Meteorologii anunță că, de mâine noapte, în Teleorman va începe să ningă și să bată vântul.

“Încă de luni noapte se va înnora în cea mai mare parte din ţară şi va ninge în Banat, Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, cu o intensitate mai mare în extremitatea sudică. Aici sunt vizate judeţele Teleorman și Giurgiu. Vor fi şi intensificări ale vântului cu viteze de 45-55 km/h în zonele în care va ninge. După aceste episoade rămâne vreme rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în mare parte din ţară şi ninsori slabe doar izolat tot îndeosebi în partea de sud”, anunță meteorologii.

Și marți va ninge în Teleorman, conform meteorologilor

Marţi va continua să ningă, local, în sudul şi sud-estul ţării. Vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea.

Începând de miercuri, aria precipitaţiilor va fi mai restrânsă şi va continua să ningă doar local în sudul ţării, mai spun meteorologii.

Este posibil să fie emise și avertizări meteorologice

Mâine se va analiza, în funcţie de evoluţia vremii, dacă vor fi date informări sau avertizări meteorologice pentru zone în care se vor semnala ninsori, vânt şi temperaturi scăzute.

În ceea ce privește temperatura din județul nostru, frigul se va instala, treptat, începând chiar din această noapte. Mercurul din termometre va scădea până la minus 13 grade Celsius. Răcirea vremii va avea loc și în zilele următoare. La sfârșitul săptămânii, minima arătată de mercurul din termometre va fi de minus 15 grade Celsius.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58