14 ianuarie 2025

TR News

Stiri din Teleorman

Stadionul din Alexandria. Stadionul Municipal din Alexandria

Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin se teme că proiectele începute vor fi stopate

Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin se teme că proiectele începute în reședința județului vor fi stopate odată cu venirea unui nou guvern.

”Ca urmare a aplicării programului de guvernare al PSD, pentru prima dată în România, toate localitățile, indiferent din ce partid este primarul, au beneficiat de finanțările necesare rezolvării unor probleme ce se acutizaseră în anii de guvernare de dreapta în care prioritățile au fost pârtii pentru sporturile de iarnă în zone impracticabile, terenuri de fotbal în pantă sau bazine de înot care nu au văzut nici măcar o picătură de apa. Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Programul Național de Dezvoltare Rurală, prin Compania Națională de Investiții sau programele de susținere a producătorilor locali, Guvernul PSD a finanțat dezvoltarea României.

Vom fi „pedepsiti” politic?

Stadionul Municipal din AlexandriaCe urmează după votul de ieri? În Alexandria modernizăm 11 unități de învățământ prin PNDL. O să continue programul sau o să fie blocate și elevii și dascălii “pedepsiți” politic? Compania Națională de Investiții construiește în Alexandria un stadion pentru sutele de sportivi din Alexandria dar și pentru competiții naționale. Va continua investiția sau îi vor lasă viitorii guvernanți fără posibilități de antrenament și recuperare, că doar știm cât s-au luptat PNL-iștii să nu se construiască nici Sala Polivalentă? Vor continua proiectele pentru Casa de Cultură și Piața Centrală sau vor fi aruncate la minister într-un sertar unde a mai stat ani buni tot ce venea din Alexandria, Teleorman?

Ne-a fost aprobat cu finanțare guvernamentală din Fondul de Dezvoltare și Investiții proiectul de asfaltare a tuturor străzilor din Alexandria. Credeți că se vor mai face?

Am scris și depus fiecare proiect cu convingerea ca Alexandria merită să fie tratată în mod egal cu toate municipiile și să se dezvolte, după mulți ani de guvernare “dreaptă” în care totul era tratat după culoarea politică și blocat. Mă voi lupta în fiecare zi și cu toate armele legale ca angajamentele din contractele de finanțare asumate să fie respectate”, este temrea edilului Alexandriei.

Cu câteva ore înaintea căderii Guvernului Dăncilă a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru amenajarea spațiului ce va fi alocat tuturor pensionarilor. Aflat în hala veche la etaj, acesta va fi compartimentat cu spații destinate birourilor pentru toate asociațiile de pensionari legal constituite, spații pentru biliard, șah, rummy, bibliotecă și sală de lectură și zonă de socializare cu acces la internet.