”Libertatea de exprimare și libertatea întrunirilor sunt garantate de Constituția României și nu pot fi îngrădite în niciun fel”, pe acest articol din Constituția României se bazează și reprezentanții PSD atunci când spun că nu sunt de acord cu propunerea legislativă inițiată de PNL, prin care se înăspresc sancțiune penale în cazul protestelor publice. Potrivit președintelui PSD Teleorman, Adrian Gâdea, românilor ”trebuie să li se garanteze libertatea de a-și exprima public nemulțumirile față de cei aleși, fără a fi intimidați sub aspectul sancțiunii pedepsei cu închisoarea”.

”PSD nu susține propunerea legislativă inițiată de PNL, prin care se înăspresc sancțiune penale în cazul protestelor publice.
În forma actuală, proiectul de lege, intrat marți în dezbatere la Senat, este de natură să intimideze organizarea și participarea cetățenilor la demonstrații sau mitinguri de protest, fapt de natură să afecteze însuși fundamentul democrației
În cadrul dezbaterilor, parlamentarii PSD vor solicita eliminarea amendamentului propus de PNL, prin care cei care participă la proteste riscă să fie sancționați direct cu închisoarea, pentru că îndrăznesc să critice autoritățile publice sau decidenții politici.
Proiectul de lege inițiat de parlamentarii PNL propune modificarea articolului 371 din Codul Penal, astfel încât tulburarea ordinii publice, inclusiv prin atingerea demnității persoanei să fie pedepsită cu închisoare între 1 an și 5 ani sau, pentru formele agravante, cu închisoare de la 2 la 7 ani.
În forma actuală, aceleași fapte se pedepsesc cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”, declară președintele PSD Teleorman, Adrian Gâdea.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58