Realitatea din teren nu se potrivește cu aia din hârtii. Pentru prima dată în istoria acestui județ, proaspătul prefect al Teleormanului, a decis să iasă din biroul luxos al Prefecturii pentru a merge din localitate în localitate. Scopul este acela de a cunoaște problemele locuitorilor.

Prefectul județului Teleorman, Haralambie Epure, a început  vizitele de lucru în județ. Acțiunea de vizitare a tuturor localităților din județ are ca scop cunoașterea realităților și problemelor cu care se confruntă comunitățile locale, precum și identificarea celor mai bune soluții de rezolvare a lor. În prima zi, au fost vizitate localitățile Nanov, Buzescu, Plosca, Peretu, Roșiorii de Vede si Măldăeni.

”Mi-am propus ca, în perioada următoare, să am o serie de deplasări în județ, la toate unitățile administrativ-teritoriale, astfel căi am ajuns în 6 dintre ele – Nanov, Buzescu, Plosca, Peretu, Roșiori de Vede și Măldăeni. Nu poți cunoaște mai bine problemele și nevoile locale decât atunci când mergi „la firul ierbii”, când discuțiile se poartă la fața locului.

Vreau să știu cu ce greutăți se confruntă edilii teleormăneni sau, dacă nu întâmpină dificultăți, care sunt motivele pentru care nu se mișcă lucrurile în localitățile lor.

Vreau să ajut acolo unde văd bune intenții, însă nu vom ezita să sancționăm pe cei care ignoră legea.

Cum am mai spus și cu alte ocazii, partenerul meu și al Instituției Prefectului Județului Teleorman este CETĂȚEANUL și vreau să mă asigur că toți reprezentanții administrației publice locale conștientizează că ei sunt în slujba oamenilor”, a mărturisit prefectul de Teleorman.

Vizitele vor continua în perioada următoare, astfel încât, să nu existe nici o comunitate locală ale cărei probleme să nu fie cunoscute.

Rămâne de văzut dacă după aflarea problemelor, prefectul județului are și pârghiile necesare rezolvării acestora.

By TR News

5 thoughts on “Premieră în politica din Teleorman! Prefectul merge din localitate în localitate pentru a afla problemele locuitorilor”
  1. La Bujoru să vedeți că nu există canalizare, apă curentă, străzi asfaltate. Nu se face nimic.

  2. Bine ar fi dacă se interesează și de Canalizare,Gaze și Drumuri Asfaltate pentru un trai decent al cetățenilor cei pe care îi păstorește.Eu va doresc Succes in luarea deciziilor bune pentru Locuitori Juderului.

  3. Imi pare rau ca va contrazic, dar au fost alti trei prefecti care au acordat audiente saptamanale in localitatile judetului, nu au fost vizite de informare. Acestia au fost: Cevei Ilie, Anghel Gheorghe si Nitulescu Teodor, dar ce pacat ca lucrurile bune se uita,numai prezentul conteaza?

  4. Da, la sediul institutiei, unde vin cetatenii , eu am raspuns ca se acordau aceste audiente in localitatile judetului , nu faceau doar vizite de curtoazie, ca prefectul actual, pe care il mentionati.Nu ma surprinde ca nu ati inteles mesajul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58