Peste 500 de fermieri din Teleorman au beneficiat de bani pentru producţia de tomate

Anul trecut, peste 500 de fermieri din Teleorman au beneficiat de sprijinul acordat în cadrul programului de susţinere a producţiei de tomate. Programul de susținere a cultivatorilor de tomate în spații protejate va continua și în anul 2019.

Fermierii primesc bani pentru pentru producţia de tomate

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale alocarearea financiară pentru acesta va fi de 233,19 milioane de lei, adica 50 milioane de euro. Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei intreprinderi/intreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Banii reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă, pe durata Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, în anul 2019, după îndeplinirea obligațiilor legale prevăzute.

Peste 500 de fermieri din Teleormanau profitat de proiect

Potrivit deputatului de Teleorman, Violeta Răduţ, în judeţul Telorman, peste 500 de fermieri au beneficiat în 2018 de acest program.

“Anul trecut, peste 500 de fermieri din Teleorman au beneficiat de sprijinul acordat în cadrul programului de susţinere a producţiei de tomate. Acum, Guvernul României a adoptat alte două hotărâri care îi are drept beneficiari tot pe producătorii agricoli, respectiv, s-a decis continuarea programului de acordare a subvenţiei pentru tomate, dar şi instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi românesc”, spune deputatul de Teleorman.

Beneficiarii proiectului

Pentru obținerea sprijinului, solicitanții înregistrați în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate și verificați au obligația să depună la direcțiile pentru agricultură judetene documente justificative care să ateste comercializarea producției de tomate obținute din spațiile protejate, până la data de 27 decembrie 2019 inclusiv. Documentele justificative sunt bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare.

Conform normelor pot beneficia de acest sprijin financiar producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, valabil până la data plății ajutorului de stat, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale și intreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale și intreprinderile familiale dar și producătorii agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, cei care solicită ajutoare de minimis trebuie să indeplinească mai multe criterii de eligibilitate. Printre acestea se numără: să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, pe care să se găsească înscripția programului și numele beneficiarului, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *