O femeie de aproape 70 de ani și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. Casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări, iar femeia, cu probleme locomotorii, nu a reușit să iasă la timp. Pompierii teleormăneni spun că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei sobe supraîncălzite.
O femeie din comuna Balaci a pierit în propria locuință în care a izbucnit un incendiu.
Focul a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, un echipaj medical din cadrul SAJ Teleorman, precum și membrii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Balaci.
Focul, care se manifesta generalizat la casa femeii, pe o suprafață de aproape 60 metri pătrați, a fost localizat și lichidat de pompieri în limitele găsite în aproximativ o oră. Însă, în interiorul locuinței, salvatorii au găsit-o pe femeia decedată, cunoscută cu probleme medicale locomotorii, carbonizată în proporție de circa 80 la sută.
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, pompierii teleormăneni au ajuns la concluzia că evenimentul s-a produs din cauza unei sobe supraîncălzite care a aprins materialele textile amplasate în apropierea ei.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat