Teleormanul nu își gonește doar tinerii care au absolvit studiile liceale și care vor să câștige o pâine mai albă. Absolvenții de gimnaziu se hotărăsc și ei să plece să-și continue studiile în alte județe pentru că, spun părinții lor, în Teleorman nici școala nu mai este de calitate.
Așa că, pe nesimțite, județul nostru devine unul fără perspectivă din toate punctele de vedere. Mulți dintre elevii de gimnaziu care obțin medii mari la examenele naționale se gândesc să își continue studiile la licee de prestigiu din București sau din alte orașe mai mari. Din păcate pentru mulți dintre ei, situația financiară a părinților le sugrumă această șansă încă de la început.
Sunt, însă, și părinți capabili de orice sacrificiu pentru a le asigura copiilor lor o educație de calitate, garanția reală a unei vieți de adult mai bune.
Face naveta la București
Este și cazul Lorelei Georgescu, a cărei fiică a obținut media 10 la Evaluarea Națională de anul acesta. Fata sa a fost admisă la Colegiul Mihai Viteazul din București, una dintre cele mai prestigioase unități școlare din țară.

”Fiica mea a vrut mai mult, a vrut concurență la alt nivel, a vrut o clasă în care să fie copii de nivelul ei și atunci a ales Mihai Viteazul din București. Este destul de greu să o susțin financiar, dar nu imposibil, având în vedere că deocamdată constat că acolo se face școală la școală, ceea ce aici nu se prea întâmplă. Deocamdată nu are nevoie de absolut nimic suplimentar și sper că așa va fi și mai departe. Sunt cheltuieli mărunte pe care, probabil, le-aș fi făcut și dacă era eleva la un liceu în Teleorman. Și chiar dacă ar fi să însemne financiar mai mult, tot aș sprijini-o”, spune Lorela Georgescu.
Școala teleormăneană nu este competitivă și completă
Fiica Lorelei Georgescu este una dintre cei doar cinci elevi teleormăneni care au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională din acest an. Ea a ales să plece din Teleorman din cauza faptului că, din punctul ei de vedere, școala teleormăneană nu este competitivă și completă, fiind nevoie de multe alte ore de studiu suplimentar pentru a obține performanțe. Și, mai mult ca sigur, nu se va mai întoarce în județ nici după absolvirea liceului.
Mulți ar putea-o contrazice pe Lorela Georgescu și pe fiica ei spunând că există școli și profesori de excepție și în Teleorman, ceea ce este foarte adevărat. Dar calitatea în învățământul teleormănean este tot mai slabă. O arată rezultatele înregistrate în fiecare an la Bacalaureat și Evaluarea Națională.
Anul acesta, de exemplu, nici un absolvent de liceu nu a reușit să obțină media 10 la examenul de bacalaureat.

Mai multe știri
Prefectul de Teleorman, Benone Rababoc, demisionează înaintea moțiunii de cenzură
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat
Alexandria pune frâu jocurilor de noroc! Păcănele au putea dispărea din centrul orașului