17 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

mosii de iarna

Moșii de iarnă, tradiții și superstiții. Mâine, spiritele celor morți vin pe pământ

Moșii de iarnă, sâmbăta în care spiritele celor morți vin pe pământ. Mâine, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Această sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea „Moșii de iarnă”.

În ziua Moșilor de iarnă se pomenesc morții

Mâine, în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiți. Se pomenesc toți cei care au murit nedespărțiți de Biserică.

În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru că în duminica următoare, Biserica a rânduit să se facă pomenire de  A doua venire a Domnului, la care ne vom înfățișa toți.

Tradiții, superstiții și obiceiuri de Moșii de iarnă

Conform datinilor străvechi, în unele zone ale țării, bătrânii spun că sufletele morților vin de Moșii de iarnă pe pământ, iar credincioșii dau de pomană mâncare gătita, pentru ca spiritele să îi ocolească.

Sufletele trecute dincolo vin să se alimenteze cu mireasma și aburii bucatelor pe care credincioșii le gătesc, astfel încât să le ajungă întreg anul. Obiceiul cere să se dea de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe și lumânări aprinse. La mormintele celor plecați dintre noi, trebuie aprinse cel puțin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morților.

Moșii de iarnă, sâmbăta morților sau moșii de piftii

Bătrânii își aduc aminte că Moșilor de iarnă li se mai spunea și Moșii de piftii sau sâmbăta piftiilor. Aceasta este singura zi în care se mâncau răcituri sau piftii.

De asemenea, se obișnuiește ca în această zi să nu se lucreze. Femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomana dată. Mai mult, această zi trebuie respectată cu sfințenie, pentru a te feri de nebunie.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58