19 octombrie 2021

TR News

Stiri din Teleorman

Mai multe autoturisme au fost distruse! Un tânăr a fost reținut

Mai mulți șoferi din Alexandria și-au găsit autoturismele zgâriate. Este vorba despre patru mașini parcate pe strada București, aproape de intersecția cu strada Dunării. Polițiștii din Alexandria au format un cerc de suspecți și au reușit să-l identifice pe făptaș. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii din Alexandria au reținut un bărbat în vârstă de 21 de ani, din localitate, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

”La data de 29 iunie, în jurul orei 02.00, Poliția Alexandria a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că persoane necunoscute au provocat distrugeri mai multor autoturisme parcate pe strada București, aproape de intersecția cu strada Dunării.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că patru autoturisme parcate în zona amintită prezentau urme de distrugere”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Teleorman.

Fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat prezumtivul autor și au dispus reținerea acestuia, bărbatul de 21 de ani, din Alexandria, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Teleorman, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.