2 iunie 2023

TR News

Stiri din Teleorman

pescari

La un pas de tragedie! Patru pescari au fost salvaţi de pompieri

La un pas de tragedie. Relaxarea unor pescari putea să se termine prost după ce barca în care se aflau a rămas blocată. Vântul extreme de puternic și valurile mari nu mai permiteau întoarcerea celor patru pescari cu barca lor, care avea dimensiuni reduse, existând riscul ca aceasta să fie răsturnată.

Pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, o persoană a solicitat intervenţia pompierilor militari din cadrul Detaşamentului Turnu Măgurele pentru salvarea a patru persoane (pescari), cu vârste cuprinse între 37 și 49 de ani, rămase blocate pe podul vechi de pe râul Olt, zona barajului Izbiceni, în dreptul localității Prundu.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de intervenţie, cu o barcă de salvare şi o ambulanţă SMURD, care au constatat faptul că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, valurile mari nu mai permiteau întoarcerea celor patru pescari cu barca lor, care avea dimensiuni reduse, existând riscul ca aceasta să fie răsturnată.

Salvatorii turneni, cu ajutorul bărcii de salvare din dotarea subunității, au reuşit să ajungă la cele patru persoane şi să le preia în condiţii de siguranţă, ele fiind transportate în cel mai scurt timp la mal. Din fericire, acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD.

Misiunea de salvare s-a finalizat în jurul orei 17.40.