La un pas de tragedie. 3 minori au ajuns la spital cu răni la nivelul coloanei și membrelor după ce autoturismul în care se aflau, condus de tatăl lor, a lovit un cap de pod. Cele două fete și un băiat, de 17, 15 și respectiv 8 ani, au fost ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Alexandria pentru îngrijiri de specialitate.
Ora și accidentul. Din cauza neatenției, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un cap de pod. Incidentul a avut loc în localitatea Perii Broșteni. Din păcate, în autoturism se aflau și trei minori, copiii conducătorului auto. În urma impactului au rezultat trei victime. Este vorba despre două fete și un băiat, de 17, 15 și respectiv 8 ani, cu traumatisme la nivelul coloanei și membrelor. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale ale SAJ Teleorman și transportați la U.P.U. Alexandria pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Tatăl acestora, conducătorul autoturismului, după ce a fost investigat de echipajul medical al SAJ, a refuzat să meargă la spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal în această situație și acum fac cercetări pentru a stabili împrejurările producerii acestui accident.
