O persoană și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat. Medicii au încercat minute în șir să o resusciteze, dar fără succes.
Din cauza vitezei, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe banda carosabila și s-a răsturnat. Nefericitul eveniment a avut loc pe raza comunei Stejaru.
În urma impactului o persoană a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale autoturismului.
„În urma acestui eveniment rutier au rezultat două victime, un bărbat și o femeie, de 48, respectiv 49 de ani.
Femeia a fost găsită în stop cardiorespirator de echipajele de salvare, neîncarcerată, motiv pentru care a fost preluată de echipajele medicale care au început manevrele de resuscitare. Din păcate, acestea nu au avut niciun rezultat, echipajul medical al SAJ Teleorman declarând decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.
Bărbatul, conducătorul autoturismului, conștient și cooperant, neîncarcerat, după ce a primit primul ajutor la fața locului, a refuzat să meargă la spital.
Polițiștii au preluat cazul și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.
Mai multe știri
Târgul din Smârdioasa – viața care începe odată cu zorii
Polițiștii le-au vorbit elevilor din Drăcșenei despre bullying, siguranță și respect
Se deschide circuit de karting în Alexandria