28 martie 2024

TR News

Stiri din Teleorman

Explozie într-o locuință din Cervenia

O explozie puternică s-a produs în locuința unui teleormănean din comuna Cervenia. Focul a fost atât de puternic încât în doar câteva secunde a ars o ușă, o fereastră, pereții și tavanul bucătăriei, un frigider și mobilierul din interior. Totul s-a petrecut din cauza unei butelii defecte.

O butelie defectă putea să facă ravagii dacă pompierii teleormăneni nu ar fi intervenit la timp.

”Ajunși la fața locului cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea au constatat faptul că în bucătăria locuinței se manifesta un incendiu, ca urmare a producerii unei explozii. Incendiul a fost localizat și lichidat în mai puțin de 30 de minute, fără ca acesta să propage la întreaga locuință.

Din fericire nu au existat victime

Au fost distruse bunuri materiale apreciate la suma de 10000 de lei, reprezentând o ușă, o fereastră, pereții și tavanul bucătăriei, un frigider și mobilierul din interior. Pompierii militari au reușit să salveze restul casei de locuit, valoarea bunurilor fiind de peste 40000 de lei”, se arată într-o informare a ISU Teleorman.

Cauza probabilă a evenimentului: acumulări de gaze în bucătăria locuinței, de la o butelie defectă. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.