Consiliul Județean al Elevilor Teleorman se alătură protestului național față de proiectul privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Luni, 28 septembrie, elevii din județ sunt îndemnați să poarte haine negre, ca semn de solidaritate și de protest față de o măsură pe care reprezentanții elevilor spun că nu au fost consultați să o decidă.

Inițiativa vine în contextul în care Senatul a adoptat, pe 21 septembrie, proiectul legislativ care prevede obligativitatea purtării uniformei școlare în învățământul preuniversitar. Proiectul a fost adoptat cu 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și patru abțineri și urmează să fie analizat de Camera Deputaților, for decizional.

Consiliul Național al Elevilor s-a pronunțat împotriva introducerii obligativității și reclamă faptul că reprezentanții elevilor nu ar fi fost consultați în procesul legislativ. În acest context, organizația a lansat apelul pentru „Ziua în negru”, acțiune preluată și de Consiliul Județean al Elevilor Teleorman.

„Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați”

Mesajul transmis de elevii teleormăneni pune accentul nu doar pe problema uniformei, ci și pe dreptul elevilor de a participa la deciziile care îi privesc.

„Nu am fost invitați la dezbateri, nu am fost consultați, dar se așteaptă să ne conformăm. Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați”, transmit reprezentanții elevilor.

Pentru aceștia, uniforma nu poate fi considerată o soluție pentru probleme precum diferențele sociale, bullying-ul sau inegalitățile privind accesul la educație.

„Bullying-ul nu stă prins într-un hanorac de firmă și nu pleacă din școală odată cu el, diferențele sociale nu dispar când elevii poartă aceeași cămașă, iar apartenența și disciplina nu se pot coase pe rever”, se arată în mesajul transmis de Consiliul Județean al Elevilor Teleorman.

Negrul, simbol al protestului

Elevii sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați în negru, însă participarea este prezentată drept voluntară. Nu este necesară o ținută complet neagră, organizatorii precizând că este suficient și un singur articol vestimentar de această culoare.

Prin această formă de protest, elevii spun că vor să atragă atenția asupra necesității consultării lor în procesul de elaborare a politicilor educaționale.

„Pe 28 septembrie alegem să purtăm aceeași culoare pentru a ne apăra dreptul de a alege pe viitor”, transmit reprezentanții elevilor.

Eric-Andrei Alexandru: „Vocea elevilor trebuie să fie luată în considerare”

Președintele Consiliului Județean al Elevilor Teleorman, Eric-Andrei Alexandru, susține că introducerea uniformei obligatorii nu răspunde, în opinia organizației, problemelor prioritare ale sistemului de educație.

„Consiliul Județean al Elevilor Teleorman respinge cu fermitate inițiativa legislativă privind introducerea uniformei școlare obligatorii în unitățile de învățământ de stat din România, întrucât aceasta nu răspunde nevoilor reale ale elevilor și riscă să transforme o măsură de formă într-o prioritate legislativă, în detrimentul problemelor concrete cu care se confruntă sistemul educațional”, afirmă Eric-Andrei Alexandru.

Reprezentantul elevilor atrage atenția și asupra posibilelor costuri pentru familii, precum și asupra necesității unor mecanisme de finanțare sau subvenționare în cazul implementării măsurii.

În același timp, Consiliul Județean al Elevilor Teleorman indică drept priorități sprijinirea participării la educație, îmbunătățirea condițiilor de studiu, siguranța în școli și accesul la consiliere.

Ce cer elevii

Reprezentanții elevilor solicită Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, să respingă proiectul privind introducerea uniformei obligatorii și să asigure consultarea reală a elevilor înaintea adoptării unor măsuri care le afectează direct viața școlară.

De cealaltă parte, proiectul adoptat de Senat prevede ca elevii din învățământul preuniversitar să se prezinte la cursuri în uniformă, conform regulamentului unității de învățământ, fiind prevăzute și reglementări referitoare la stabilirea modelelor și la acordarea gratuită sau subvenționarea achiziției uniformelor.

Pentru elevii care participă la protest, ziua de 28 septembrie devine astfel un mesaj public despre participarea elevilor la deciziile care îi privesc.

„Educația nu se repară la croitorie” este sloganul sub care elevii din Teleorman sunt chemați să poarte negru și să transmită că, înainte de a li se stabili ce trebuie să poarte la școală, vor să fie ascultați atunci când se decide viitorul școlii în care învață.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58