Din cauza vitezei, alcoolului, dar și a carosabilului umed, un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut cu autoturismul într-o râpă de 7-8 metri. 3 persoane au fost rănite în urma accidentului rutier.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Islaz, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, din direcția DJ 642 către fluviul Dunărea, a pierdut controlul asupra direcției de mers, alunecând într-o râpă de aproximativ 7-8 m adâncime.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei pasageri din autoturism, tineri în vârstă de 25, respectiv 26 de ani, domiciliați în comuna Islaz, județul Teleorman. Aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul consumase băuturi alcoolice
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv șoferul a fost condus la spital pentru de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat