Un singur elev din județul Teleorman a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat cu media 10. Acesta este la Colegiul Național Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria.
Dezastru la Bacalaureat 2023 în județul Teleorman. După o săptămână de foc în care au fost nevoiţi să susţină ”examenul maturităţii”, mulți elevi teleormăneni pot răsufla ușurați. Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2023 au fost afișate.
Promovabilitatea la nivelul județului este de 59,16% (din candidații prezenți), un singur candidat obținând media 10 (zece). Este vorba despre Bianca Neagu, elevă la Colegiul Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria.
Pe locul 2 se află un elev de la Colegiul Național Anastasescu din Roșiorii de Vede. Acesta a reușit să aibă media 9,90. Singura materie la care nu a obținut 10 fiind ISTORIA.
Pe poziția a 3-a a podiumului se află doi elevi. Unul dintre ei fiind tot de la Colegiul Anastasescu, iar celălalt de la Colegiul Național Unirea din Turnu Măgurele. Ambii se pot lăuda cu media 9,80 la Bacalaureat 2023.
În județul Teleorman, la cele trei probe scrise din cadrul Examenului de Bacalaureat, au participat 1943 candidați. Dintre aceștia 1072 au obținut medii peste 6, 740 sub media de promovare, iar 131 au absentat și un candidat a fost eliminat.

Este vorba de fata mea Preda Claudia Oana, cu media 9 90