19 septembrie 2021

TR News

Stiri din Teleorman

Deputat PSD, Piper Savu: Guvernul Cîțu trebuie demis!

Guvernanții au uitat de problemele românilor. În vreme ce prețurile cresc, începutul anului școlar găsește multe dintre unități de învățământ într-o stare deplorabilă, iar valul 4 al pandemiei bate la ușă, actualii guvernanți se luptă pentru ciolan. Deputatul PSD de Teleorman, Piper Savu consideră că singura soluție pentru a trece cu bine peste criză o reprezintă alegerile anticipate.

“În România Normală a lui Iohannis țara se scufundă, românii suferă! Alianța Dreptei Unite a promis reforme și o bună guvernare, dar avem un haos generalizat la pachet cu scădere dramatică a nivelului de trai, scumpiri fără precedent, o pandemie scăpată complet de sub control cu un grav eșec al vaccinării. Românii așteaptă ca guvernanții să-și întoarcă fața spre ei și probemele lor, dar între aliații PNL și USR+ este o batălie acerbă pentru interese personale și de grup.

Românii nu suferă doar din cauza PNL, USR+ nu este Albă ca Zăpada, de aceea PSD refuză mascarada și nu intră-n scandalul dintre PNL sau USR+. Întreg guvernul actual trebuie demis! TOȚI sunt vinovați pentru dezastrul, haosul și suferința aduse românilor. Singura soluție reală și de durată pentru crizele profunde în care se află țara, o reprezintă alegerile anticipate.

PSD a participat la ședința Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului, a asigurat cvorumul, dar nu sa amestecat în scandalul dintre PNL și USR+ privind semnăturile pe moțiune. Partidele puterii trebuie să rezolve această problemă!

PSD va vota fără rețineri moțiunea AUR-USR+ dacă junge în plen. Ne-am exprimat constant că Guvernul Cîțu trebuie demis!

Dacă moțiunea AUR-USR+ nu ajunge în plen, PSD invită toate partidele care vor să dea jos Guvernul Cîțu – inclusiv USR+, dacă într-adevăr vrea asta – să contribuie la un text comun pe care să-l semneze alături de cei 157 de parlamentari PSD și PSD va depune imediat moțiunea în Parlament cu un text comun agreat care va fi votată de toți parlamentarii săi.

PSD nu va susține un guvern minoritar PNL și nici nu va participa la un guvern de uniune națională.

După ce guvernul Cîțu va pica, PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier, spune deputatul PSD de Teleorman, Piper Savu.