18 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Deputat PSD, Piper Savu: „Dascălii au nevoie de fapte nu vorbe”

Începutul anului școlar a găsit sistemul educațional în aceeași „moarte clinică”. Unități de învățământ fără avize de funcționare, clase nemobilate de pe vremea lui Ceaușescu și profesori nemotivați. Toate acestea probleme  sunt sesizate și de profesorul Piper Savu, deputat PSD Teleorman. Acesta a susținut o declarație politică în Parlamentul România prin care trage încă un semnal de alarmă în legătură cu sistemul de învățământ românesc.

Cinismul guvernanților

Stimați colegi,

Meseria de Dascăl este una dintre cele mai dinamice, frumoase și, în același timp, plină de provocări. Știm cu toții că educatorul, învățătorul și mai apoi profesorul este al doilea părinte pentru un copil. O menire atât de importantă trebuie respectată, promovată și protejată.

Se întreabă vreodată, guvernanții câți elevi sau studenți vor să devină profesori ? De ce meseria de profesor nu mai este unadorită, cu un statut atât de respectat cum “era odată”? S-au întrebat vreodată cum ar trăi cu un salariu de debutant de 2400 lei ? Știu ei ce părere au cadrele didactice despre profesia lor ? Cine este profesorul de astăzi și cum ar trebui să arate cel de mâine?

În România sunt 234.800 de profesori, învățători și educatori angajați în sistemul național de Educație. Ultima creștere salarială în învățământ a fost de 8% în ianuarie 2020, iar conform Legii 153/2017, la 1 sept 2020 salariile trebuia să crească cu 16 %. Ministerul Educației ne explica atunci că ultimele două tranșe de majorare, până la ajungerea grilei prevăzute de Legea 153/2017, ar fi trebuit să fie făcute în septembrie 2020, însă majorarea a fost amânată pentru septembrie 2021.

Înainte de 1 septembrie 2021, ministrul Educației dă însă o nouă lovitură profesorilor, amână și anul acesta aplicarea legii, până la o dată nedefinită, deși recunoaște public că i-ar fi imposibil să trăiască dintr-un salariu de învățător. În opinia sa, dar și în cea premierului, mărirea salariilor nu este o prioritate, în schimb, cu cinism, cere înțelegere din partea cadrelor didactice, pentru că un ministru al Educației nu este nici ministru de Finanțe, nici prim-ministru. Obligația ministrului Educației este asigurarea unui învățământ de calitate pentru toți. Până și elevii s-au solidarizat cu dascălii lor și au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că, ”prin stagnarea creşterii salariale, calitatea actului educaţional întâmpină o scădere, profesorii având nevoie de compensaţii materiale optime, direct proporţionale cu munca pe care o depun, pentru a lucra într-un mod eficient”.

Ce așteptări pot avea dascălii de la ministrul lor, dacă Prim-Ministrul s-a exprimat public, înainte de a ocupa această funcție, că educația și sănătatea nu trebuie să fie prioritare ?!

În timp ce premierul vede numai oameni fericiți și se laudă cucreșterea economică, oamenii din învățământ sunt revoltați de disprețul cu care sunt tratați; realitatea nu are nicio legătură cu declarațiile Premierului. Practic, majorările salariale acordate în ultimii doi ani cadrelor didactice au fost anihilate de inflația recunoscută oficial de Banca Națională a României și de creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități.

DA, “pentru o educație de calitate, e necesară implementarea unor mecanisme care să facă atractivă profesia de dascăl”, așa cum corect declara, ministrul Educației ! Dascălii și tot personalul din invățământ așteaptă din partea ministrului lor, fapte, nu vorbe ! Într-o ”Românie Educată și Normală– educația și sănătatea trebuie să fie prioritate zero!”, Deputat, Florin Piper-Savu.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58