17 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Demnitatea profesorilor nu este negociabilă! Prima zi de școală începe în stradă

În loc să deschidă manualele și să pășească în clase, profesorii României își strigă astăzi revolta în stradă. Prin acest protest, cadrele didactice vor arate că umilința are o limită, iar această limită a fost depășită de actualul ministru al Educație, Daniel David.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia „Spiru Haret” și Federaţia „Alma Mater” au decis să transforme 8 septembrie 2025 într-o zi a demnității. În loc de festivități cu flori și panglici, România are azi pancarte, scandări și marșuri. Profesorii nu mai cer, ci revendică: respect, condiții decente de muncă și încetarea batjocurii instituționalizate.

O lege a rușinii naționale

Legea 141/2025, adoptată pe repede-înainte, fără consultare reală și fără studiu de impact, este văzută de sindicate ca un atac direct la educație. Sub pretextul „eficientizării”, guvernul Bolojan lovește în profesori, reduce resursele, degradează statutul social al cadrelor didactice și sabotează viitorul elevilor.

Sindicaliștii avertizează: „Costul pe termen mediu și lung va fi uriaș. Vom avea generații condamnate la mediocritate, profesori tratați ca o povară și un sistem educațional prăbușit sub propria neputință”.

Strada devine clasă

Programul protestului este limpede și ferm:

10:00 – 11:00 – Adunarea în Piața Victoriei

11:00 – 12:00 – Pichetarea Guvernului României

12:00 – 13:30 – Marș pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos. Grozăvești – Palatul Cotroceni

13:30 – 14:30 – Pichetarea Palatului Cotroceni

14:30 – 16:00 – Defluirea participanților

De la Guvern până la Cotroceni, zeci de mii de cadre didactice vor transforma Bucureștiul într-o tablă uriașă pe care vor scrie cu voce tare lecția zilei: „Demnitatea profesorilor nu este negociabilă!”

Teleormanul, prezent în forță

Și județul Teleorman este prezent în număr masiv. Peste 200 de cadre didactice au pornit încă de dimineață spre Capitală, hotărâte să-și facă vocea auzită.

„Nu suntem aici pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru respect și dreptate. Guvernul a adoptat măsuri care nu doar că ne umilesc pe noi, profesorii, dar care distrug treptat temelia școlii românești. Aici nu e vorba doar de veniturile noastre, ci de viitorul elevilor. Cum să faci educație de calitate cu resurse reduse, cu programe școlare sufocate și cu profesori tratați ca niște simpli funcționari? Suntem în stradă pentru că vrem să ne putem face meseria cu demnitate, nu cu frustrarea și umilința pe care ni le servește Guvernul”, a declarat Stelică Tălpigă, lider sindical din Teleorman.

Solidaritate în clase

Protestul nu se oprește însă la porțile școlii. Profesorii care, din motive obiective, nu pot fi prezenți la București, dar care astăzi predau în sălile de clasă, s-au alăturat simbolic mișcării. Ei poartă la piept cocarde în semn de protest, arătând că între catedră și stradă există o singură voce: vocea demnității.

Viitorul nu se face cu firimituri

Profesorii au obosit să fie tratați ca niște contabili ai austerității, chemați mereu să acopere găurile bugetare. Ei știu că fiecare tăiere de acum înseamnă o rană adâncă în viitorul copiilor.

România anului 2025 își deschide anul școlar în stradă, cu pancarte în loc de manuale, cu fluierături în loc de clopoțel și cu un mesaj care ar trebui să zguduie Palatul Victoria și Palatul Cotroceni: „Educația nu se negociază, ea se respectă!”

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58