Și-a omorât nepotul cu sânge rece. O petrecere din comuna Călinești, sat Copăceanca s-a terminat cum nu se poate mai râu. Unul dintre invitați s-a năpustit, cu un cuțit, asupra altuia și l-a înjunghiat. Decesul a survenit imediat.

Omorât de propriul unchi

Distracție, voie bună și mult alcool în incinta dezafectată a Școlii gimnaziale Copăceanca din comuna Călinești. Mai multe persoane au pus la cale o petrecere privată în imobilul părăsit. Totul a fost bine până în momentul în care unul dintre invitați a pus mâna pe un cuțit și s-a năpustit asupra nepotului său, fiul surorii sale. Fără alte avertismente a început să-l înjunghie. Leziunile au fost atât de adânci încât victima a murit imediat.

Arestat pentru 30 de zile

”La data de 02 februarie 2017 inculpatul Armăsarul Stan a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Teleorman, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Teleorman.

În prezent, acesta se află în arestul Poliției Teleorman. Inculpatul Armăsaru Stan este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58