Scene șocante, desprinse dintr-un film horror, s-au petrecut în această dimineață în comuna Peretu. Un bărbat cu antecedente penale, recent eliberat condiționat din închisoare, a comis un atac de o violență extremă asupra propriei familii.
Potrivit primelor informații, agresorul ar fi dorit să se mute în locuința rudelor sale. Refuzul acestora a declanșat un acces de furie necontrolată, transformat rapid într-un masacru.
Bărbatul a pătruns în gospodăria unei femei în vârstă de aproximativ 80 de ani și și-a atacat rudele – femeia și cei doi fii ai acesteia, de aproximativ 50, respectiv 35 de ani – cu mai multe obiecte contondente.
Femeia și unul dintre fii au fost uciși pe loc, în timp ce celălalt a fost găsit în stare critică, fiind resuscitat la fața locului de echipajele medicale și transportat de urgență la Spitalul Județean din Alexandria.
Martorii au relatat că agresorul a scos trupurile victimelor în stradă, complet dezbrăcate, și s-a așezat lângă ele, ținând în mână un topor. Se pare că le-ar fi spus vecinilor că „vrea să se întoarcă în pușcărie” și că intenționa să incendieze cadavrele.
Bărbatul, cunoscut în comunitate pentru trecutul său violent, executase deja 20 de ani de detenție pentru o crimă comisă în trecut. A fost eliberat condiționat în acest an.
Polițiștii l-au reținut imediat la fața locului, iar ancheta este în plină desfășurarepentru stabilirea tuturor împrejurărilor. Procurorii iau în calcul inclusiv premeditarea faptei.
