Crește valoarea tichetului de masă. Valoarea nominală a unui tichet de masă va ajunge la 20 de lei, conform unui proiect legislativ adoptat de Camera Deputaților.

Proiectul legislativ prevede majorarea valorii tichetului de masă la 20 de lei, în condițiile în care suma maximală actuală a unui tichet de masă este de 15,18 lei.

Tichetul de masă crește la 20 de lei

În expunerea de motive a proiectului se argumentează că tichetul pe care îl primesc acum angajații nu are o valoare suficientă pentru a putea acoperi costurile unei mese. „Valoarea actuală a unui tichet de masă, de 15,18 lei, nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, spun inițiatorii proiectului. Un alt motiv pentru care cei care au inițiat acest proiect legislativ au propus modificarea este faptul că valoarea de aproximativ trei euro a tichetului de masă din România este una dintre cele mai mici din Europa, unde valorile tichetelor sunt cuprinse între șase și 11 euro.

Crește puterea de cumpărare a angajaților

”Crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivel corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, diminuându-se, astfel, economia subterană. Creșterea nominală se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaților români și, în consecință, în veniturile bugetului de stat”, este de părere deputatul PSD Violeta Răduț, unul din cei care au votat proiectul de lege.

Valoarea nominală stabilită prin lege a tichetelor este una maximală, ceea ce înseamnă că este opțională și că angajatorul poate alege să ofere pe tichetul de masă valoarea maximală sau una mai mică. Tichetele de masă sunt bilete de valoare acordate lunar angajaților, ca o alocație individuală pentru hrană. Acestea pot fi folosite numai la achitarea mesei sau la achiziționarea produselor alimentare.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58