Ca-n filmele cu mafioți! I-au incendiat casa în plină noapte FOTO

Mafioții italieni au ce învăța de la unii locuitori ai județului Teleorman. La nici două ore după miezul nopții, vila unui locuitor din Roșiorii de Vede a fost cuprinsă de flăcări. Din investigații a reieșit faptul că focul a fost pus intenționat de către o persoană necunoscută, motiv pentru care acest caz a fost preluat de către poliție pentru cercetări.

Se întâmplă în județul Teleorman. La două ore după miezul nopţii, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari au fost anunțați de manifestarea unui incendiu la o locuință în municipiul Roșiorii de Vede.

Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, care se manifestau la nivelul mansardei și acoperișului pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătraţi, au intervenit 17 pompieri cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

După aproape două ore de luptă cu focul, pompierii militari roșioreni au reușit stingă toate focarele și să salveze bunuri materiale apreciate la peste 300.000 de lei, reprezentând parterul casei de locuit, cu o suprafață de circa 350 metri pătraţi și mai multe bunuri materiale de uz gospodăresc.

Din primele cercetări efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că focul a fost pus intenționat de către o persoană necunoscută, motiv pentru care acest caz a fost preluat de către poliție pentru cercetări.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *