Vin ploile în județul Teleorman.
După temperaturile prea scăzute pentru această perioadă, ploile sunt cele care se vor instala, din această noapte, în județul nostru și in celelalte regiuni din țară. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ploi, lapoviță și ninsori, valabilă din această noapte și pănă joi dimineața.
”În intervalul 11 octombrie, ora 02:00 – 13 octombrie, ora 10:00, aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor”, anunţă ANM. ”Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40…50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane.
Ninsori la munte
Pe parcursul zilei de marţi, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari şi mai ales în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55…65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea”, se arată în atenționarea ANM.
Mâine dimineață Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajul privind evoluţia şi intensitatea precipitaţiilor.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat