16 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Alegerile locale dau peste cap procesul de învățământ

Unitățile de învățământ din județul Teleorman în care vor fi organizate secții de votare vor avea cursurile suspendate începând cu data de 25 septembrie până la data de 29 septembrie inclusiv.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020.

Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Activitățile didactice pentru aceste unități școlare vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58