moș nicolae sfântul nicolae

În această noapte vine Moș Nicolae. El va lăsa în ghetuțele copiilor cuminți dulciuri și fructe, conform tradiției. Cei mai puțin cuminți pot găsi în ghete o nuielușă.

Sfântul Ierarh Nicolae, cel mai cunoscut sfânt al Bisericii Ortodoxe

Sfântul Nicolae, sau Moș Nicolae, cum este mai cunoscut de copii, este considerat protector al familiei, marinarilor, apelor ori războinicilor, dar şi păzitor al Soarelui sau stătător de-a dreapta lui Dumnezeu. Este un simbol al acţiunilor caritabile, al victoriei binelui împotriva răului, al Luminii asupra Întunericului.

Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. El îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini, de aici şi tradiţia potrivit căreia copiii primesc o nuieluşă dacă sunt neascultători.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

Potrivit www.calendarortodox.ro, în unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.

În alte regiuni fetele se adună, în ajunul sărbătorii, pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe.

În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete și își aleg gazda în casa căreia vor avea loc repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În această zi, Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

Zeci de mii de teleormăneni poartă numele Sfântului Nicolae

Mâine va fi sărbătoare în casele a mii de teleormăneni care poartă numele Sfântului Nicolae. Peste 20.000 de teleormăneni îşi sărbătoresc, mâine, ziua numelui. Dintre aceştia, majoritatea sunt femei şi se numesc Nicoleta sau Niculina.

Tuturor teleormănenilor, TRNEWS.ro le dorește ca Moș Nicolae să le aducă sănătate, pace în suflete și belșug în case. La mulți ani!

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58