Sfârșit tragic pentru un pieton. Acesta și-a găsit sfârșitul pe marginea drumului după ce a fost acroșat de un camion. Nenorocirea s-a petrecut pe raza comunei Frumoasa.
O persoană și-a pierdut viața după ce a fost acroșată de un camion. Polițiștii au fost sesizați prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112, cu privire la faptul că pe DJ 506, în localitatea Frumoasa , a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care în urma verificărilor efectuate a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Frumoasa, județul Teleorman , conducea o autoutilitară pe DJ 506, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 92 de ani, din localitatea Frumoasa.
În urma manevrelor de resuscitare fără rezultat, s-a declarat decesul pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Mai multe știri
Accident rutier grav. Un bărbat și-a pierdut viața, alte trei persoane au ajuns la spital
Doi bărbați cercetați pentru vot multiplu în Teleorman
Prezență de peste 110% la vot într-o comună din Teleorman