Dimineață de foc, la propriu, pe DJ 679B, în localitatea Socetu (comuna Stejaru). În jurul orei 04:15, un apel la numărul de urgență 112 anunța un accident rutier în care ar fi putut fi implicate trei victime.
La fața locului au intervenit rapid trei echipaje de pompieri – cu o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare și o mașină de stingere – precum și un echipaj SAJ Teleorman.
Când salvatorii au ajuns, toate victimele erau deja ieșite din autoturism, însă două dintre ele aveau nevoie de îngrijiri medicale. În același timp, mașina era cuprinsă în totalitate de flăcări. Pompierii au acționat imediat și au reușit să stingă incendiul în limitele găsite.
Doi tineri, cu vârste între 27 și 30 de ani, au fost răniți și transportați la UPU Alexandria pentru investigații și tratament de specialitate.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a mașinii, produs după impact.
Autoritățile competente au preluat cazul și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului.
