Accident rutier produs pe Drumul European 70. Un șofer a scăpat cu viață după ce s-a lovit cu autoturismul de parapeții metalici de pe marginea drumului. În urma impactului mașina a fost tăiată în două. Din fericire șoferul a scăpat miraculos.
A scăpat cu viață dintr-un accident care-i putea fi fatal. În această dimineață, în jurul orei 07.40, pompierii militari au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Măldăeni (E70).
La sosirea salvatorilor, cu o ambulanță SMURD, o descarcerare și o mașină de stingere, a fost găsită o persoană, de gen masculin, conștientă și cooperantă, neîncarcerată, însă cu mai multe traumatisme.
Aceasta a fost preluată de către un echipaj medical SAJ, care a ajuns la locul intervenției cu o ambulanță și a fost transportată la Spitalul Municipal Roșiorii de Vede.
Cazul a fost preluat de poliție pentru cercetări.
Mai multe știri
Lecție cu gust dulce de copilărie, la Școala „Gala Galaction” din Didești
Emoţii, speranță și încredere pentru studenții teleormăneni
Cuvântul – temelia identității noastre. Ziua Limbilor Europene, sărbătorită la Școala Gimnazială Dobrotești