1 mai 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Este oficial! Acoperirea gurii și a nasului devine OBLIGATORIE în Alexandria

Este oficial. De duminică, 12 aprilie, toți cei care se află pe domeniul public din municipiul Alexandria trebuie să aibă gura și nasul acoperite. Cei care încalcă această prevedere vor fi sancționați cu amendă în valoare de 50 de lei.

Nu mai aveți voie pe stradă în municipiul Alexandria dacă nu aveți gura și nasul acoperite. Decizia a fost luată de reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență și se aplică începând cu data de 12 aprilie.

Nerespectarea acestor prevederi se va sancționa astfel: în perioada 12-15 aprilie cu avertisment, după data de 15 aprilie cu amendă în valoare de 50 de lei.

Potrivit primarului municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, această măsură a fost luată pentru a evita răspândirea noului coronavirus, mai ales în perioada sărbătorilor de Paște.

”În săptămâna mare va fi multă expunere și trebuie să ne protejăm”, a spus pentru TR News , Victor Drăgușin.

Acoperirea gurii și a nasului se poate face atât cu măști, cât și cu eșarfe sau orice alte dispozitive confecționate din diverse materiale textile, fabricate industrial sau artizanal acasă.

Obligativitatea acoperirii gurii și a feței este valabilă pentru spațiile publice, magazinele, mijloacele de transport în comun, taximetre, piețe agroalimentare și la deplasările pe domeniul public, de către cetățenii municipiului Alexandria sau pentru cei aflați în trafic.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58