17 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Poliția a folosit armamentul pentru prinderea unor braconieri piscicoli

Au pus ”plasa” pe ei! Mai mulți braconieri piscicoli au fost ”săltați” de poliție.

Bande organizate au secătuit râurile de podoaba lor cea mai preţioasă, peştele. Cererea e mare, preţul e bun, aşa că braconierii nu se mai tem de nimic. Sub ochii nepăsători ai autorităților s-a creat o adevărată “mafie a peștelui” în care sunt amestecați nu numai braconierii, ci și mulți dintre cei care ar trebui să ne apere de acest flagel, respective polițiști, procurori sau judecători.

Din fericire, din când în când mai cad unii pradă, chiar în ”setcile” polițiștilor.

În urma unei razii pe pe râurile Olt și Sâi, polițiștii teleormăneni au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani din satul Olteanca în timp ce pescuia pe râul Sâi cu o țepoaică artizanal confecționată, prevăzută cu elemenți ascuțiți/înțepători, tip cârlig.

”Polițiștii au observat un autoturism în proximitatea râului Sâi, în zona localității Olteanca, iar în momentul în care s-au apropiat, autoturismul a demarat, îndreptându-se către satul Segarcea-Vale, pe islazul comunal.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, reușindu-se oprirea lui pe câmp, după efectuarea somației și folosirea armamentului din dotare, unul dintre polițiști executând patru focuri de avertisment în plan vertical șiunul în direcția autoturismului”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Teleorman.

Au fost identificați ocupanții, conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 29 de ani, și pasagerul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, ambii domiciliați în municipiul Turnu Măgurele.

În autoturism au fost depistate mai multe unelte de pescuit și o pompă pentru umflat saltele și bărci pneumatice, bunurile fiind ridicate în vederea cercetărilor, și pește din specia știucă, ce prezenta urme de înțepare.

În ambele cauze au fost întocmite dosare penale urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58