7 milioane de lei. Acesta este prejudiciul creat bugetului de stat de mai multe firme. În județul Teleorman vizată de percheziții este primăria din Putineiu.
20 de percheziții
Poliţiştii au efectuat 20 de percheziţii în 5 judeţe, printre care și Teleorman, la mai multe firme și la locuințele unor persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Persoanele vizate ar fi vândut mobilier urban, folosind firme fantomă, prejudiciul produs bugetului de stat fiind de6.800.000 de lei.
Primăria Putineiu din Teleorman este vizată
Sunt vizate firme care au vândut mai multor primării mobilier urban pentru care nu aveau documente de proveniență. Primăriile la care a ajuns mobilierul urban sunt: Drăgănești și Potcoava – județul Olt, Primăria municipiului Giurgiu, Gogoșari, și Oinacu – județul Giurgiu, Mătăsaru și Conțești – Dâmbovița, Putineiu – Teleorman și Poiana Mare – județul Dolj.
Activităţile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.
Prejudiciu de aproximativ 7 milioane de lei
”Din cercetări a reieşit că, în cadrul unui circuit economic, s-ar fi desfăşurat operațiuni fictive cu bunuri, prin intermediul unor firme de tip fantomă. În fapt, persoane implicate ar fi livrat, către instituții, bunuri (mobilier urban), fără a avea documente justificative de provenienţă”, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
Prin activitatea infracţională s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 6.830.000 de lei.
În cauză vor fi aplicate sechestre asiguratorii, iar la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost conduse 5 persoane, pentru audieri.
În activităţi au fost angrenaţi şi luptători de acţiuni speciale din Olt și polițiști de la inspectoratele de poliţie judeţene Dâmbovița, Giurgiu, Dolj și Teleorman.
