accident spectaculos

Accident spectaculos în Teleorman! Sărbătoarea Sfintei Marii s-a încheiat rău pentru câteva persoane. Cinci maşini au fost implicate în eveniment.

Accident spectaculos în Teleorman

Evenimentul rutier s-a petrecut, în urmă cu puţin timp, pe Drumul European 70, în apropiere de localitatea Vităneşti. Conform reprezentanţilor ISU Teleorman, în accident au fost implicate cinci maşini. În urma acestuia, trei persoane au fost rănite.

La faţa locului au intervenit salvatorii ISU şi SAJ

La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Alexandria cu o autospecială cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple şi o maşină SMURD. Serviciul Judeţean de Ambulanţă a trimis două ambulanţe la locul accuidentului.

Trei persoane au ajuns la spital

Unul dintre răniţi a fost preluat, iniţial, de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria. Din fericire, victima este conştientă şi stabilă, chiar dacă a suferit traumatisme multiple.

În total, la spital au fost transportate trei victime, toate conştiente, stabile, dar cu diferite traumatisme. Este vorba despre femei cu vârste cuprinse între 16 şi 53 de ani.

Cazul a fost preluat de Poliţie.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *