nașteri

Minus 376 de persoane. Atât a pierdut județul Teleorman în ultima lună. Din fericire, statisticile ne arată că ne aflăm pe un trend ascendent.

Ne împuținăm pe zi ce trece

Populația județului Teleorman se împuținează de la lună la lună. Potrivit ultimului buletin statistic, la nivel județean, numărul nou născuților a fost 184, în timp ce numărul deceselor a depășit 560. Sporul natural fiind de -376.

Încă sunt puține nașteri

”În luna februarie 2017, s-a înregistrat naşterea a 184 copii, cu 21 mai puţine decât în luna ianuarie 2017. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna februarie 2017 a fost de 560, cu  173  mai puţine decât în luna  ianuarie 2017.

Sporul natural  a fost negativ  în luna februarie ( 376 persoane), cât şi în luna  luna ianuarie ( 528 persoane).

nașteri

Numărul născuţilor vii a fost mai mare  cu 11  în luna februarie 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 33 mai mic faţă de luna  februarie 2016.

Sporul natural a fost negativ atât în luna februarie 2017 (376 persoane), cât şi în luna februarie 2016 (420 persoane).”, se arată în ultimul buletin statistic.

Dacă se menține acest trend putem avea o speranță

Deși sporul natural este tot negativ statistica pare îmbucurătoare. Dacă în fiecare lună vom reuși să reducem cu 10 decalajul dintre persoanele decedate și nou-născuți, am putea ajunge ca în câțiva ani să vorbim despre un spor natural pozitiv.

Mai este mult până acolo, iar pentru asta este nevoie urgentă de investiţii în judeţ care să conducă la crearea de locuri de muncă îndeosebi pentru tineri, dar şi de alte măsuri de ordin social care să-i determine pe tineri să rămână în acest judeţ, să-şi întemeieze familii şi să contribuie fiecare la creşterea populaţiei.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *