17 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

ajutor la teme

Ajutor la teme. Elevii care au dificultăți la rezolvarea temelor primesc ajutor de la voluntari

Ajutor la teme. Elevii alexăndreni care întâmpină probleme în rezolvarea temelor pentru acasă au un ajutor din partea unor voluntari. Activitatea se desfășoară o dată la două săptămâni, la căminul Liceului Pedagogic ”Mircea Scarlat” din Alexandria.

Ajutor la teme. Elevii își fac temele împreună

ajutor la teme Acțiunea intitulată ”Ajutor de teme” este implementată în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) și este pusă în practică de voluntarii Colegiului Național ”A D Ghica” Alexandria.

Mai exact, elevii alexăndreni care vor să interacționeze cu alți tineri și care vor să își rezolve temele asistați de voluntari, vin, o dată la două săptămâni, la căminul de la ”Pedagogic”.

Materiile la care elevii primesc ajutor sunt limba română, limba engleză, limba franceză, fizică sau matematică.

”Ideea a fost că, fiind elevi din mai multe licee, putem ajuta mai mulți copii simultan, chiar și de la Colegiul nostru (A D Ghica, n.r.) și nu numai. Astfel, am luat legătura cu pedagogul căminului de la ”Mircea Scarlat” și ne-am ales grupul țintă. Este vorba de elevi care necesită ajutor sau au nevoie de explicații la unele disciplinele”, explică Cezarina Burcin, coordonatorul acțiunii.ajutor la teme

Ajutorul vine tot de la elevi, pentru că tinerii relaționează mai bine între ei

Ideea implementării acestei acțiuni, în care sunt implicați tot voluntari elevi, este aceea că tinerii relaționează mai bine între ei. Astfel, noțiunile predate la ora de curs sunt, apoi, explicate mai bine, pe înțelesul tuturor. Evident, rezolvarea temelor se face sub stricta supraveghere a unui profesor coordonator.

Acum, ”Ajutor de teme” se desfășoară doar la căminul Liceului Pedagogic, însă inițiatorii proiectului vor să îl extindă și la Colegiul ”Ghica”.

”Vrem să extindem această idee și la noi în liceu. Copiii vin, sunt dornici. Toate aceste acțiuni se fac în urma mediatizării lor prin intermediul unor afișe sau anunțuri”, spune Cezarina Burcin, coordonatorul acțiunii.

Elevii care vor să înțeleagă mai bine noțiunile predate în clasă, ori care au nevoie de ajutor la teme, pot lua legătura cu voluntarii de la Colegiul Național ”A D Ghica” din Alexandria.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58