Grav accident de circulație petrecut în această seară pe DN 52 Alexandria – Turnu Măgurele, în apropiere de localitatea Crângu. 5 persoane au ajuns la spital după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism. Șoferul mașinii care a derapat este în comă la Spitalul de Urgență din Alexandria.
Printre victime se află și un copil
2 autoturisme au fost implicate în cel mai grav accident rutier petrecut pe raza județului Teleorman în acest an. La fața locului s-au deplasat 2 ambulanțe, o echipă de descarcerare și o autospecială cu apă și spumă pentru a stinge un eventual incendiu. 4 persoane se aflau prinse între fiarele contorsionate ale autoturismelor. Este vorba despre 3 bărbați, o femeie și un copil.
Viteaza a fost principala cauză a producerii accidentului
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Teleorman, nefericitul accident s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum.
”Un bărbat care conducea pe DN 52 de la Turnu Măgurele spre Alexandria, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a derapat. A intrat pe contrasens unde s-a izbit frontal cu un alt autoturism care venea din sens opus. În urma accidentului au rezultat 5 victime, 4 adulți și un copil. 2 dintre victime se aflau în autoturismul care a derapat, iar 3 din celălalt”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman Teodora Dragole.
Victimele au fost descarcerate în stare de conștiență
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir victimele au fost descarcerate în stare de conștiență. 3 dintre ele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Alexandria, iar două la Spitalul din Turnu Măgurele.
Copilul este în stare mai bună, dar conducătorul autoturismului care a provocat accidentul este în comă la Spitalul din Alexandria.

ASOCIAȚIA VICTIMELOR ACCIDENTELOR RUTIERE BUCUREȘTI ASVAR.0727454902…0761977262