1 mai 2026

TR News

Stiri din Teleorman

TRAGEDIE RUTIERĂ: Doi tineri și-au pierdut viața într-un accident cumplit

Două vieți frânte mult prea devreme, într-o dimineață marcată de durere și disperare.

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05:40, pe raza localității Năsturelu, soldat cu moartea a doi tineri. Apelul la numărul unic de urgență 112 anunța posibilitatea ca una dintre victime să fie încarcerată.

La fața locului au intervenit cu promptitudine pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea, care au ajuns cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, însoțiți de un echipaj SMURD. De asemenea, în sprijin au fost trimise două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman.

Din nefericire, eforturile echipajelor de salvare au fost în zadar. Cele două persoane implicate în accident, un tânăr de 22 de ani și un adolescent de 17 ani, au fost găsite fără semne vitale. Una dintre victime, aflată pe locul din dreapta față, era încarcerată, iar leziunile suferite erau incompatibile cu viața.

După extragerea trupului neînsuflețit dintre fiarele contorsionate ale mașinii, pompierii au rămas la locul tragediei pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, în timp ce cazul a fost preluat de autoritățile competente pentru cercetări.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite în cadrul anchetei demarate de polițiști.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58