Tragedie pe șoselele din Teleorman. O întreagă familie și-a pierdut viața. Este vorba despre 3 minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, dar și părinții acestora. Cu toții erau din orașul Zimnicea.

Accident înfiorător în Teleorman. Drumul morții, așa cum mai este cunoscut  E70, a mai luat 5 vieți.  Doi adulţi şi trei copii au murit între Văceni şi Vităneşti, după ce mașina în care se aflau a intrat frontal într-un TIR.

Potrivit comisarului-șef de poliție Iulian Orbeșteanu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Zimnicea, care circula dinspre București către Alexandria, s-a ciocnit frontal cu un autotren care circula din sens opus.

”Pe DN 6 între localitățile Văceni și Vitănești a avut loc un accident rutier grav.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri care au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Zimnicea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 din direcția de deplasare municipiul București către Alexandria, ar fi întrat în coliziune  frontală cu un autotren care se deplasa din sens opus .

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto , și  a pasagerilor din autoturism,respectiv o femeie de 38 de ani și 3 copii minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, toți din orașul Zimnicea”, a declarat comisarului-șef de poliție, Iulian Orbeșteanu.

A fost întocmit dosar penal penru omor din culpă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58