Doar 2 luni de zile. Atât a rezistat pe scaunul de subprefect Gabriel Nădrag. Acesta a fost înlocuit din funcție de fostul primar al comunei Talpa, Benone Rababoc.

Schimbări pe bandă rulantă la Prefectura Teleorman. În ultimele luni, conducerea Prefecturii Teleorman s-a schimbat mai rapid decât anotimpurile.

Trei prefecţi şi doi subprefecţi au fost eliberaţi din funcţii de Guvern, joi, în timp ce alţi şase prefecţi şi opt subprefecţi au fost numiţi.

„Sunt trei prefecţi şi doi subprefecţi eliberaţi din funcţie, alţi şase prefecţi şi opt subprefecţi fiind numiţi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Astfel, au fost eliberaţi din funcţie prefectul judeţului Giurgiu, prefectul de Mehedinţi şi cel al judeţului Neamţ, precum şi subprefecţi din Suceava – Daniel Prorociuc şi Teleorman – Gigi Gabriel Nădrag.

Totodată, au fost numiţi prefecţi: Claudia Gilia (Dâmboviţa), Florentina Stănculescu (Giurgiu), Alin Constantin Iusuf (Mehedinţi), Vasile Adrian Niţă (Neamţ), Mihai Ritivoiu (Timiş) şi Alexandru Dan Munteanu (Tulcea).

De asemenea, au fost numiţi subprefecţi în judeţele Arad – Marius Mircea Sulinceanu, Dâmboviţa – Ioan Corneliu Sălişteanu, Hunedoara – Gheorghe Bogdan Urdea, Mehedinţi – Cristinel Pavel, Sălaj – Florin Florian, Suceava – Ioan Cristian Şolongon, Teleorman – Benone Rababoc, Vaslui – Dorin Neculai Apostu.

Rababoc a fost primar al comunei timp de 24 de ani, din anul 1996 și până la ultimele alegeri, din urmă cu 2 ani. Odată cu pierderea primăriei acesta a ocupat funcția de consilier al președintelui Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea.

  1. DUMITRACHE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *