”Pentru proiectele europene aprobate, dar lipsite de cofinanțare, primăriile se pot împrumuta de la Trezoreria Statului cu o dobândă foarte mică.

Ordonanța de Urgență adoptată recent de Guvernul condus de Florin Cîțu, reglementează posibilitatea accesării de împrumuturi de către unitățile administrativ-teritoriale, de la Trezoreria Statului, așa cum a  anunțat prim-ministrul Florin Cîțu.

Astfel, primăriile au de acum soluția optimă de cofinanțare a proiectelor în derulare, întrucât Trezoreria pune la dispoziția acestora, sub formă de împrumut, o sumă sumă totală de 630 de milioane de lei, iar documentul normativ le dăposibilitatea acestora să acceseze împrumuturi la dobânzi de 1% până la 1,5%, în funcție de perioada de rambursare contractată, care poate fide la 3 anipână la 5 ani.

Măsura este extrem de benefică, întrucât primăriile își vor putea asigura prin aceste împrumuturi de la Trezoreria Statului, cofinanțarea necesară pentru proiectele câștigate pe fonduri europene.

Aceasta în situația în care se cunoaște,deja, din dateleBNR, că la începutul acetui an, toate angajamentele financiare ale administrațiilor publice au crescut mai repede decât activele lor financiare,ceea ce a dus chiar și la blocarea proiectelor de dezvoltare cu fonduri europene, aflate în derulare.

Prin această ordonanță se vor debloca multe dintre lucrările sistate din lipsa banilor de cofinanțare, ușurând connsiderabil de mult sarcina primăriilor.

Am speranța și încrederea că primarii teleormăneni nu vor rata această oportunitate pentru binele localităților pe care le păstoresc. Modernizarea și dezvoltarea localităților este prioritară pentru comunitate și nu ne mai permitem să ținem pasul pe loc. Li se oferă edililor o soluție avantajoasă pentru confinanțarea proiectelor, pe care nu o pot neglija”, Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58