Tinerii nu mai fac sport. Cele mai recente statistici au scos la iveală ceea ce știam cu toții. Dezvoltarea tehnologiei a dus la scurtarea timpului pe care tinerii îl petrec afară, făcând mișcare. Navigarea online, alături de socializarea pe diverse platforme și sportul nu trebuie însă să se excludă una pe alta, ci mai degrabă să fie îmbinate pentru o dezvoltare cât mai armonioasă.

Acest fenomen a atras atenția și profesorului, Piper Savu, în prezent deputat PSD. Teleormăneanul nu abandonează lupta și vrea pe orice cale să atragă atenția asupra pericolelor pe care le presupune lipsa sportului. Acesta este motivul pentru care, după interpelarea adresată ministrului Educației, a susținut și o declarație politică în plenul Parlamentului sperând că poate cineva va auzi și îi va păsa.
”Cum să crești gradul de interes al copiilor și tinerilor pentru practicarea sportului, unde și cum să-și desfășoare activitatea colegii mei, și cum să atragă copiii spre activitatea sportivă și să obțină performanță, în condițiile în care, în Teleorman, de exemplu, trenează încă din anul 2008 realizarea a două investiții importante: sediu și sală de sport pentru cluburile sportive școlare din Roșiorii de Vede și din Turnu Măgurele ?
Investițiile care trebuiau finalizate din 2016, se deteriorează zi de zi în lipsa finanțării necesare, iar suma alocată prin bugetul acestui an este infimă, reprezentând sub 1 % din suma necesară finalizării”, spune deputatul PSD, Piper Savu.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58