Se vaccinează tot mai mulți teleormăneni. Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 31 decembrie 2020, prima administrare până în data de 04.05.2021, inclusiv) la nivel județean este de 68253. Din acestea, cu doza 1 – 43668 de persoane, iar cu doza 2 – 24585 de persoane.

În data de 4 mai 2021 au fost vaccinate 1064 persoane, din care: 308 cu prima doză și 756 cu a doua doză (rapel). Nu au fost raportate reacții adverse.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică.

Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Cu privire la vaccinarea cu vaccinul Johnson&Johnson, până la această dată, la nivelul județului Teleorman s-au înscris 57 de medici de familie, campania urmând a fi demarată în perioada următoare, în prezent fiind recepționate de către DSP Teleorman 4500 de doze.

Vaccinarea este gratuită și voluntară.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58