Reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență Alexandria au prelungit, pentru o perioadă de 14 zile, respectiv până la data de 08 martie, măsuri care permit operatorilor economici afectați de măsurile privind combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 să funcționeze, fără a depăși 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului.

Totodată, în cadrul ședinței s-au dispus noi măsuri pe raza municipiului Alexandria astfel că, începând cu data de 22 februarie, la o rată de incidență mai mai mică sau egală cu 1,5 infecții la 1000 de locuitori, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului, pentru o perioadă de 14 zile, respectiv până la data de 08 martie 2021.

Mai mult, a fost stabilit ca la o rată de incidență mai mică sau egală cu 1,5 infecții la 1000 de locuitori să fie permisă, fără a depăși 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00 mai multe activități.

În primul rând, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor,cafenelelor, barurilor, în interiorul clădirilor.

De asemenea, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare.

Și activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor/fast-food, cafenelelor și asimilate acestora, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Nu în ultimul rând, activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, agențiilor Loto, pariuri, cazinouri.

Tot în cadrul aceleiași hotărâri s-a prevăzut că activitatea Centrului de Profilaxie Orodentară, cabinetul stomatologic școlar al Liceului Teoretic ”Alexandru Ghica” dar și a cabinetului stomatologic școlar al Colegiului Național Pedagogic ”Mircea Scarlat” din municipiul Alexandria,să rămână în continuare suspendată pentru o perioadă de 14 zile, respectiv până la data de 08 martie 2021.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58